Care sunt tipurile de aberații optice?

Aberațiile sunt defecte ale imaginilor produse de un telescop (sau un sistem optic). Acestea sunt cauzate de limitări în proiectarea și fabricarea opticii. În teorie, o lunetă perfectă este posibilă, dar în practică, este imposibil să faci un telescop perfect cu materiale reale, în fabrici reale.

Există șase tipuri de aberații (rețineți că aceste aberații pot apărea și în accesorii precum ocularele):

ABERATIA CROMATICA

Aberatia cromatica este eșecul unui obiectiv sau a unui sistem de lentile de a aduce toate culorile la o focalizare comună. De obicei, este văzută ca un halou violet în jurul stelelor strălucitoare și franjuri în jurul obiectelor strălucitoare, cum ar fi Jupiter sau Luna. Este de obicei mai pronunțat în lunetele cu raport focal scurt. Diagonalele prismelor și ocularele pot contribui, de asemenea, în mod semnificativ la acest tip de aberație cu configurația dvs. Deoarece este cauzată de refracția inegală a luminii pe tot spectrul de către un singur tip de sticlă, este mult redusă în acromate cu 2 elemente (două lentile diferite) față de lentilele simple, și foarte redusa in cazul cu apocromatelor (3 elemente, 3 lentile). Utilizarea lentilelor cu dispersie foarte scăzută (ED) precum fluoritul este o tehnică comună în proiectarea și fabricarea lentilelor pentru a diminua aberațiile cromatice. Aceasta aberati nu apare la oglinzil SCT-urile și Maksutov-urile catadioptrice au foarte puține aberații cromatice.

Aberatia cromatica laterală este aberația cromatică în afara axei optice sau pe marginile câmpului vizual. Apare ca franjuri colorati în albastru și/sau galben, departe de centrul câmpului vizual. O lunetă corectată pentru aberații cromatice pe axă poate avea totuși o culoare laterală semnificativă.

ABERATIA DE SFERICITATE

Aberatia de sfericitate este incapacitatea razelor care trec la distanțe diferite de centrul lentilei sau oglinzii de a ajunge la aceeași focalizare. Razele de la margine vor ajunge de obicei la o focalizare mai aproape de lentilă sau oglindă decât razele centrale. Uneori se numește subcorecție, supracorecție sau erori zonale. Din nou, raporturile f scăzute sunt mai afectate, determinând stelele să arate ca niște discuri neclare. Oglinzile sunt adesea realizate cu curbe parabolice (newtoniene) sau folosite cu plăci corectoare (SCT) pentru a remedia această aberație. Pentru lentile, folosirea formei potrivite pentru obiectiv reduce eroarea. Pentru telescoape, obiectivul este o lentilă sau un ansamblu de lentile cu o suprafață frontală mai curbată (plano-convexă), cu partea convexă îndreptată spre cer.

COMA

Coma este reprezentata de aberațiile sferice de la razele care vin în afara axei. Apare ca niște blob-uri în formă de cometă în afara axei, care îndreaptă spre interior, spre centrul câmpului și devin mai mari pe măsură ce privești spre marginea câmpului vizual. Oglinzile parabolice rapide arată o comă semnificativă. Poate fi redusă în același timp aberațiile sferice - sunt reduse în proiectarea opticii principale (tipuri precum EdgeHD, Dall-Kirkhams corectate sau Ritchey-Chretiens) sau prin utilizarea de lentile separate în traseul optic.

ASTIGMATISMUL

Astigmatismul este o altă aberaţie care face ca razele de la o stea să ajungă în diferite puncte focale, în planul vertical și orizontal. Alungește imaginile pe orizontală și/sau pe verticală, făcându-le să pară încrucișate. Astigmatismul este mai probabil să fie găsit în sisteme optice foarte rapide. De obicei, este corectat cu elemente de lentile suplimentare care scad rapiditatea opticii optica.

CURBURA CÂMPULUI

Curbura câmpului apare deoarece un obiect extins sau stele împrăștiate într-un câmp vizual al telescopului nu se vor concentra în general pe o suprafață plană. O stea din centru va fi focalizată, dar stelele mai îndepărtate nu vor fi focalizate. Aproape toate sistemele optice au o anumită curbură a câmpului. La fel ca astigmatismul, este de obicei corectat cu elemente de lentile suplimentare, care variază distanța și reduc rapiditatea opticii. Unele telescoape fotografice (Schmidts clasice) nu încearcau să o corecteze și în schimb foloseeau suporturi de film curbate pentru a asigura o focalizare clară.

DISTORSIUNEA

Distorsiunea este o mărire variabilă în câmpul vizual, producerea unor imagini curbate. Poate fi fie o distorsiune perierica (mai multă mărire la margine decât la centru) sau cetrala (mai mult la centru decât la margini). Corectarea sistemelor afectate se realizează prin scaderea rapiditatii opticii.