Sub microscop - Cromoplaste la tomate
Cromoplastele sunt plastide colorate în galben, portocaliu, roşu sau în nuanţe intermediare. Se găsesc în petalele florilor, în fructe, frunze şi chiar în rădăcini.
Pentru a observa cromoplastele am ales ca specimen tomatele. Astfel, am selectat un fruct foarte copt, l-am spălat, am îndepărtat învelișul exterior, iar cu ajutorul unui cuțit am realizat o secțiune foarte subține prin partea cărnoasă a fructului. Pentru a ne asigura de reușita experimentului nostru, am realizat mai multe secțiuni, din care ulterior am ales cea mai fină și mai subțire secțiune.
Pentru început am utilizat obiectivul de 4X, cu ajutorul căruia am putut observa un număr mare de celule de formă sferică sau ovoidală, care conțin câte un nucleu central și numeroase cromoplaste. (Vezi imaginea de mai sus)
Așa cum se poate observa din figurile 2 și 3, cromoplastele sunt roșii-portocalii, de formă aciculară (ac) și sunt mai numeroase în jurul nucleului. Nucleul este componenta de bază a oricărei celule, și așa cum foarte mulți cercetători au afirmat de-a lungul timpului, nucleul este cel care controlează celula. Tot din figurile de mai sus ne putem da seama de modul în care cromoplastele gravitaționează în jurul nucleului.
Prezența cromoplastelor de culoare roșie-portocalie este cea care condiționează colorația roșie a fructelor de tomate și nu numai. De asemenea se poate observa repartizarea neuniformă a cromoplastelor în interiorul celulelor. Dacă unele imagini prin microscop uimesc privitorii prin multitudinea culorilor si formelor care intră în alcătuirea structurii interne a specimenului analizat și în cazul cromoplastelor lucrurile stau în mod identic.